Rugăciunea Sfântului Cuvios Mucenic Anastasie Persul se poate citi pentru a cere Sfântului izbăvitor de vrăji, blesteme, farmece și de toată lucrarea diavolească, deoarece Sfântul a fost mai întâi vrăjitor, iar mai apoi crezând în Hristos a îmbrăcat haina de monah și a pătimit ca mucenic.
Preacinstite Părinte Anastasie cel împodobit cu haina muceniciei pentru Domnul Hristos, caută cu milă spre noi, rugătorii tăi, care îți aducem această jertfă de laudă. Mult slăvită a fost viața ta, Sfinte, căci ai lăsat meșteșugul vrăjitoresc cel primit din neam în neam și ai prigonit diavolul cel înșelător, certându-i pe soldații care se îndeletniceau cu magia și primind cununa cerească de la Dumnezeu pentru vitejia ta.
Ajută-ne, Sfinte, că uneltirile diavolești ne-au aruncat în cuptorul ispitelor, buzele slujitorilor răului murmură împotriva noastră, mâinile lor lucrează cele rele, mintea lor urzește căi de a ne doborâ viața și credința. Suntem încredințați că dacă alergăm la tine, Sfinte Mucenice Anastasie, ne vei apăra și vei dezlega toate vrăjile, blestemele, farmecele și toată lucrătura satanicească, punând pe fugă diavolii și pe cei care le slujesc lor, văzuți și nevăzuți.
Cel ce ai fost luminat cu lumina înțelepciunii lui Dumnezeu, luminează-ne și pe noi ca să scăpăm din cursele întinse de vrăjmașii lui Dumnezeu și să avem puterea de a ne lupta pentru Domnul Hristos până la sfârșitul vieții, ca salvați să ajungem mântuiți în Împărăția lui Dumnezeu, Cel ce dă cunună ostașilor Lui și daruri îmbelșugate celor care Îl slăvesc în veci. Amin.