
Rugăciunea mamei pentru copiii săi reprezintă un moment sacru și plin de semnificație, menit să aducă protecție și binecuvântare asupra celor dragi. Aceasta este reflectată în amintirile Preasfințitului Serghie (Sokolov), episcop de Novosibirsk și Berd, care povestea despre ritualul de rugăciune împărtășit cu mama sa și importanța binecuvântării materne în viața unui copil, chiar și atunci când acesta devine arhiereu.
Preasfințitul Serghie relata cum, după încheierea rugăciunilor, mama sa primea binecuvântare de la fiul ei, iar apoi îl însemna cu semnul crucii, subliniind astfel legătura profundă și sacrală dintre mamă și copil. „Rugăciunea mamei te scoate și de la fundul mării”, spune o zicală populară care reflectă credința în puterea acestei rugăciuni.
Acest exemplu este extras din lucrarea Dr. Dimitri Avdeev și Ioana Besedina, „Femeia și problemele ei: perspectiva psihiatrului ortodox”, în care se evidențiază rolul esențial al binecuvântării materne în viața copiilor.
Dumnezeule, Ziditorule al tuturor fapturilor! Adăugând milă peste milă, m-ai făcut vrednică să fiu mamă, bunătatea Ta mi-a dăruit copii, și îndrăznesc să spun că ei sunt copiii Tăi, fiindcă le-ai dat ființă, i-ai făcut vii înzestrându-i cu suflet nemuritor, i-ai renăscut prin botez spre viața cea potrivită cu voia Ta, i-ai înfiat și i-ai primit în sânul Bisericii Tale.
Doamne! Păzește-i în har până la sfârșitul vieții lor, învrednicește-i să se împărtășească de Tainele legământului Tău, sfințește-i cu adevărul Tău, ca să se sfințească în ei și prin ei sfânt numele Tău! Trimite-mi ajutorul Tău haric ca să îi cresc spre slava numelui Tău și folosul aproapelui! Dă-mi în scopul acesta răbdare și putere!
Învață-mă să sădesc în inima lor rădăcina adevăratei înțelepciuni – frica Ta! Lumină-i cu lumina Înțelepciunii Tale ce călăuzește întreaga lume! Să Te iubească din tot sufletul și din tot cugetul lor, să se lipească de Tine din toată inima și să tremure de cuvintele Tale toată viața lor! Dăruiește-mi pricepere să le arăt că viața cea adevărată stă în păzirea poruncilor Tale, că osteneala întărită de cucernicie aduce toată viața de aici mulțumire lipsită de tulburare, iar în veșnicie – fericire negraită. Descoperă-le lor înțelegerea legii Tale, ca până la sfârșitul zilelor lor să aibă simțământul că Tu ești pretutindeni! Sădesc în inima lor teamă și dezgust de orice fărădelege, ca să fie fără prihană în căile lor, ca să-și aducă aminte întotdeauna că Tu, Dumnezeule Atotbun, păzești cu gelozie legea Ta și dreptatea Ta! Ține-i în curăție și în evlavie față de numele Tău, încât să nu prihănească Biserica Ta prin purtarea lor, ci să trăiască după rânduielile ei! Însuflețește-i cu râvnă pentru învățătura folositoare și fă-i în stare de toate lucrurile cele bune, ca să câștige înțelegerea cea adevărată a cunoștințelor de care au neapărată nevoie, ca să se lumineze cu știința cea binefăcătoare pentru omenire.
Doamne! Dă-mi înțelepciune ca să întipăresc cu trăsături de neșters în inima și în mintea copiilor mei frica de împreună-vorbirea cu cei ce nu știu de frica Ta, să le insuflu îndepărtarea de orice însoțire cu cei nelegiuiți, ca să nu ia aminte la împreună-vorbirile cele putrede, să nu fie abătuți din calea Ta de pildele cele rele, să nu se smintească de faptul că uneori calea nelegiuiților propășește în lumea aceasta!
Cerescule Părinte! Dăruiește-mi harul de a nu le face copiilor mei sminteală prin faptele mele, ci a-i feri de rătăciri, de a le îndrepta greșelile, de a le înfrâna îndărătnicia, de a-i abate de la năzuința spre deșertăciune și ușurătate. Să nu fie fură de gânduri nechibzuite, să nu umble după poftele inimii lor, să nu se mândrească în cugetele lor, să nu Te uite pe Tine și să nu uite de legea Ta, ca fărădelegea să nu le dea pierzării mintea și sănătatea lor și păcatele să nu le molesească puterile sufletului și ale trupului.
Judecătorule Drept, Care îi pedepsești pe copii pentru păcatele părinților până la al treilea și al patrulea neam! Abate această pedeapsă de la copiii mei, nu îi bate pe ei pentru păcatele mele, ci stropește-i pe ei cu roua harului Tău, ca să sporească în virtute și în sfințenie, să crească întru buna voire a Ta și întru dragostea oamenilor evlavioși.
Părintele al îndurărilor și a toată milostivirea! Din dragoste de mamă, le-aș dori copiilor mei toată îmbelșugarea bunătăților pământești, le-aș dori binecuvântare din roua cerului și din grăsimea pământului, însă fie cu ei sfânta voia Ta! Rânduiește-le soarta după buna voire a Ta, nu îi lipsi în viață de pâinea cea spre ființă, trimite-le toate cele trebuincioase în vremelnicie spre dobândirea veșniciei fericite, fii milostiv cu ei când vor păcătui înaintea Ta, nu le socoti lor păcatele tinereții și ale neștiinței, fă inimile lor să se umilească atunci când se vor împotrivi călăuzirii harului Tău, pedepsește-i și miluiește-i, îndreptându-i la calea bineplăcută Ție, dar fără să-i lepezi de la fața Ta! Primește cu bunăvoință rugăciunile lor, dăruiește-le reușita în tot lucrul bun, nu abate fața Ta de la ei în zilele necazului lor, ca să nu-i ajungă ispite mai presus de puterile lor. Adumbrește-i cu mila Ta, ca să umble îngerul Tău cu ei, păzindu-i de toată nenorocirea și calea rea.
Dumnezeule Atotbun! Fă-mă mamă care se veselește de copiii săi, ca să-mi fie bucurie în toate zilele vieții mele și sprijin la bătrânețe. Învrednicește-mă să mă înfățișez împreună cu ei la Înfricoșătoarea Ta Judecată, nădăjduind în milostivirea Ta și să zic cu nevinovată îndrăzneală: „Iată eu și pruncii pe care i-ai dat mie, Doamne!”, ca împreună cu ei, preaslăvind bunătatea Ta cea nepovestită și iubirea Ta veșnică, să preînalt preasfânt numele Tău, Părinte, Fiule și Duhule Sfinte, în vecii vecilor. Amin.