
Sfinții părinți recomandă binecuvântarea permanentă a locuinței pentru a atrage spor și a ține departe necazurile și problemele. Această practică spirituală presupune rostirea unor rugăciuni simple, dar cu o semnificație profundă, în diverse momente ale zilei.
Astfel, la intrarea și ieșirea din casă, credincioșii sunt îndemnați să spună: „Doamne, binecuvântează intrarea și ieșirea mea”. Această binecuvântare simbolizează protecția divină asupra spațiului în care ne desfășurăm viața cotidiană.
De asemenea, înainte de a ne îmbrăca, este recomandată rugăciunea „Doamne, îmbracă-mă cu dreptatea Ta”, care aduce un folos spiritual și consolidează legătura cu Dumnezeu. Pentru cei care pornesc în călătorii, este esențial să-și facă semnul crucii, un gest simbolic de protecție și credință.
În ceea ce privește pregătirea hranei, este important ca mâncarea să fie binecuvântată. La fiecare etapă a gătitului, se pot rosti rugăciuni de pocăință sau „rugăciunea inimii”: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”, similar cu practica monahală.
Felicia Iederă