BREAKING
NEWS

Spune întotdeauna Rugăciunea către Maica Domnului pentru împlinirea unei dorințe

Rugăciunea către Maica Domnului. Cu toții avem dorințe pe care vrem să ni le împlinim, dar pentru ca acest lucru să se îndeplinească, trebuie să ne apropiem cât mai mult de curățenia sufletească și Dumnezeu.

Următoarea rugăciune se spune că este cea mai puternică adresată Maicii Domnului pentru a îndeplini dorințele. Citiți cu mare credință și veți fi uimiți de rezultate.

Rugăciunea către Maica Domnului:

„Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu.

Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.

În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te implor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (aici se spune dorința).

Te implor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele tale.”

Felicia Iederă

URMĂREȘTE-NE PE
GOOGLE NEWS
Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024 România FM. Toate drepturile rezervate!
Powered by Next Stage FOR MEDIA Light