
Spune rugăciunea din 2 – Cuviosul Tit a vietuit in timpul luptei impotriva sfintelor icoane (sec. IX). Sfantul Tit s-a calugarit de tanar si a dobandit doua mari virtuti: smerenia si ascultarea.
In vremurile prigoanelor impotriva sfinelor icoane si a cinstitorilor lor, Cuviosul Tit a stat tare si neclintit ca un adevarat Stalp al Ortodoxiei si al Bisericii lui Hristos.
Pentru marea sa dragoste, smerenie si curatie, Dumnezeu i-a daruit darul facerii de minuni, atat in timpul vietii, cat si dupa trecerea sa la cele vesnice. Sfantul Cuvios Tit a adormit cu pace in veacul al noualea.
Iubind din tinerețe pe Hristos, fericitul Tit s-a lepădat de lume și a îmbrățișat viața monahală, trăind într-o mănăstire cu viață de obște. Întreaga sa viață s-a păzit curat cu trupul și cu sufletul, ca un înger al Domnului. Astfel, mergea cu multă răbdare înaintea Domnului pe calea cea strâmtă și cu lupte a vieții călugărești și avea atâta smerenie și ascultare, încât strălucea între toți frații cu faptele sale cele bune. Pentru aceasta, Dumnezeu l-a învrednicit cu darul facerii de minuni, ajungând un adevărat stâlp al Bisericii în timpuri de prigoană.
Devenind un pastor al turmei Mântuitorului, acesta dădea dovada de foarte multa blândețe și dragoste, așa cum nu mai fusese întâlnit. Lăsând creștinilor un autentic mod de trăire în Hristos, Sfântul Cuvios Tit, făcătorul de minuni, s-a mutat în pace la cereștile locașuri.
Glasul 1
Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Tit. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.