BREAKING
NEWS

Uită de păcatele altora, ca și Dumnezeu să le uite pe ale tale. Rugaciunea de iertare

Uită de păcatele altora, ca și Dumnezeu să le uite pe ale tale. Dacă ai spus: „Pedepsește-l pe vrăjmașul meu”, nu mai ai dreptul să deschizi gura dinaintea lui Dumnezeu. În primul rând, pentru că L-ai mâniat și în al doilea rând, pentru că ceri lucruri care sunt împotriva esenței rugăciunii.

Dacă te rogi pentru iertarea păcatelor, cum de îndrăznești să mai rostești cuvântul „pedeapsă”? Trebuia, dimpotrivă, să te rogi pentru ceilalți, pentru ca apoi să capeți îndrăzneală să te rogi și pentru tine. Dacă te rogi pentru ceilalți, dobândești și ceea ce voiești tu, chiar dacă nici nu ai deschide gura să spui în rugăciune ceva despre problemele tale.

Nu există nimic mai trist decât un suflet care poartă ură în el. Asemenea, nu există nimic mai necurat decât o limbă care vorbește de rău și blestemă. Ești om, nu te face fiară. Gura nu ți s-a dat ca să muști, ci ca să mângâi prin cuvintele tale. Dumnezeu ți-a poruncit să ierți, iar tu Îi ceri să nu țină seama de porunca Sa? Nu te gândești că diavolul se bucură și râde când aude o asemenea rugăciune, iar Dumnezeu, Care este Creatorul, Binefăcătorul și Mântuitorul tău, se întristează?

Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele Vieții, Editura Egumenița, pp. 201-202

 

Rugaciune de iertare

 

Te rog fierbinte pe Tine, Tata Ceresc, pe Tine Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pe Tine Sfinte Duh, In fata Ta, Prea Sfanta Treime si a Maicii Preacurate Nascatoare de Dumnezeu, imi cer iertare pentru tot ce am gresit fata de intreaga Ta Creatie Divina, cu gandul, cu vorba, sau cu fapta, cu stiinta sau cu nestiinta, cu voie sau fara de voie, acum, in trecut sau alta data impreuna cu arborele meu genealogic, cunoscut sau necunoscut.

Imi cer iertare si dezlegare de la toti oamenii pentru tot ce am gresit cu gandul, cu vorba sau cu fapta, cu stiinta sau cu nestiinta, cu voie sau fara de voie, acum, in trecut sau alta data si-L rog pe Bunul Dumnezeu sa ma ajute sa fiu iertat de cei care nu pot sau nu vor sa ma ierte.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!