
Pe 7 iunie, în Sâmbăta dinaintea Rusaliilor, calendarul ortodox marchează o sărbătoare importantă cunoscută sub numele de Moșii de Vară sau Sâmbăta Morților. Această zi este dedicată pomenirii celor adormiți, în cadrul slujbelor religioase fiind rostite rugăciuni speciale pentru sufletele celor trecuți în neființă. Totodată, credincioșii sunt îndemnați să rostească o rugăciune puternică, menită să aducă mângâiere și iertare.
Rugăciunea adresată în această zi începe cu invocarea lui Iisus Hristos, Judecătorul drept al tuturor: „Doamne Iisuse Hristoase, Judecătorul meu Prea drept! Cunosc că păcatele mele sunt fără de număr. De aceea, Te rog în această zi, în care de Iosif și de Nicodim pus fiind în mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul și Îndumnezeitul Tău suflet și de acolo ai depărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale și ai adus bucurie nespus de mare strămoșilor noștri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită și i-ai suit în rai.”
Continuând, rugăciunea cere iertarea păcatelor și purificarea minții: „Îngroapă păcatele mele și cugetele mele cele rele și viclene, ca să piară din mintea mea și să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alungă întunericul păcatelor mele și suie mintea mea la cer, ca să mă bucur de Fața Ta.”
În același timp, credinciosul își exprimă smerenia și se adresează Maicii Domnului, evocând momentele durerii și mântuirii: „Așa, Doamne, primește umilită mea rugăciune că o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari și de durerile Tale cumplite i s-a rănit inima; care împreună cu ucenicii și cu mironosițele Te-au pus în mormânt, care a treia zi Te-au văzut înviat din morți și la înălțarea Ta Te-a văzut suindu-Te de la pământ la cer, însoțit de Sfinții Tăi Îngeri.”
De asemenea, rugăciunea cere milă atât pentru cei vii, cât și pentru cei adormiți: „Indură-Te, Doamne, și de cei vii și de cei răposați, pentru rugăciunile Sfinților Tăi, către care zic și eu, nevrednicul: O, fericiți servitori ai lui Dumnezeu! Nu încetați a vă ruga Lui, ziua și noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea greșim cu atâtea nenumărate păcate! Mijlociți pentru noi Darul și ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu știm a-l cere după cuviință.”
În final, rugăciunea invită sfinții să continue mijlocirea pentru cei aflați în suferință, iar Harul divin să cuprindă pe toți: „Nu încetați a vă ruga, pentru că prin rugăciunile voastre, păcătosii să câștige iertare, săracii ajutorul, întristații mângâiere, bolnavii sănătate, cei slăbi la minte înțelepciune, cei tulburați liniște, cei asupriți ocrotire, și toți împreună Darul lui Dumnezeu, spre folosul cel sufletesc, în mărirea lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat, Căruia i se cuvine cinste și închinăciune în veci. Amin.”