După mai bine de un an și jumătate de relație, Anamaria Prodan și Ronald Gavril continuă să-și afirme iubirea reciprocă, fiind prezenți frecvent atât la evenimente publice, cât și pe rețelele de socializare. Recent, cei doi au fost invitați în podcastul „Fiță cu Adiță”, unde au discutat despre relația lor și despre planurile de viitor, dezvăluind că se gândesc să devină părinți, scrie libertatea.ro.
În cadrul podcastului moderat de Adiță Voicu, Ronald Gavril a fost întrebat dacă se vede în postura de tată și bunic alături de Anamaria Prodan. Boxerul a răspuns scurt și afirmativ: „Ambele”. Impresara a intervenit imediat, exprimându-și dorința de a avea un băiat: „N-ar fi rău. Ce-o vrea Dumnezeu. Un băiat, clar către box”.
Ronald Gavril a explicat și cum și-ar educa copilul, în special dacă ar fi vorba despre un băiat, având în vedere profesia sa. „Mă uitam cum pregătesc americanii copiii către box. Îi aduc la un nivel și de aici nu se poate să facă treaba asta. Și eu le explic că este vorba de mentalitate și de strategie. Nu poți să fii la grămadă cu toți. Și asta mă gândeam, cum ați vorbit de copil, cum ar fi să-i arăt primii pași în box, ce am învățat eu în America”, a declarat sportivul în cadrul emisiunii difuzate pe YouTube.
Declarațiile recente ale cuplului vin în același weekend în care Dan Alexa a fost invitat la emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată de Kanal D. Fostul antrenor a făcut dezvăluiri ample despre relația sa cu Anamaria Prodan, precizând că impresara a avut o obsesie față de el.
„Ana a avut tot timpul o obsesie față de mine. Cumva să fac lucrurile perfect, să merg pe o nișă, să reușesc eu în toate domeniile. Cred că am fost obsesia ei în acel moment. Sexual nu am avut nimic cu ea. Dar obsesia ei a făcut să depășească de multe ori niște limite. Era față de mine ca antrenor, avea încredere în potențialul meu ca bărbat. Cumva era un pachet. Sexual nu am trăit cu Anamaria Prodan. Încerca tot timpul să mă controleze cumva”, a relatat Dan Alexa.
Fostul antrenor a mai adăugat că, deși impresara i-a dorit întotdeauna binele, comportamentul său a depășit limitele în multe momente. „Ea a dus lucrurile în altă dimensiune, aici a fost… A încercat să se bage și în viața mea, a vrut ceva cu mine, ceva măreț. Și-a depășit limitele în multe momente. Nu a intrat în camera de hotel, doar că asta a fost problema mea cu Ana. Dacă încercam să opresc mai devreme… Ana e ca ceața, vine se pune și pe unde mergi e după tine. De multe ori a sărit calul. La ea totul e legat de profesie.”
Dan Alexa a concluzionat că, deși Anamaria Prodan susține că el a fost „cel mai de perspectivă produs al ei”, relația lor a fost dificilă, iar el nu a mai vorbit cu impresara timp de patru ani. „Cu Reghe am mai vorbit, de puține ori. Mi-a fost greu să mai pot să am cu ea vreun fel de relație, de orice fel. A sărit calul foarte mult. Nu am vorbit patru ani deloc. Acum am reluat discuțiile”, a încheiat fostul antrenor.