
Andreea Bălan și Victor Cornea au anunțat că se vor căsători anul viitor, după ce tenismenul a cerut-o recent în căsătorie pe artista cunoscută. Cei doi au început deja să planifice detaliile nunții, iar evenimentul va avea loc în primăvara anului 2025.
Într-un interviu acordat publicației Spynews.ro, Andreea Bălan a declarat că au stabilit deja locația pentru nuntă și că a început să se ocupe de rochia de mireasă, dar și de rezervarea artiștilor care vor susține reprezentația muzicală. „Am pus nunta anul viitor, tocmai să avem timp să planificăm, nu este deloc ușor. În primăvara anului viitor urmează să spunem «Da!». Am găsit și locația, m-am gândit și cine o să-mi facă rochia de mireasă”, a explicat artista.
Andreea a precizat că va fi o ceremonie bine organizată, iar invitații vor fi impresionați: „Știu și cine va cânta, îi antamez, să-și blocheze ziua și să vină, pentru că artiștii mari sunt ocupați. Nu o să cânt la nunta mea. […] Fetele sunt foarte încântate, cu siguranță o să le placă. Am fost la locație, le-a plăcut, o să se simtă bine. De abia așteaptă. Ele au fost și martore când am fost cerută. Este foarte important pentru ele această stabilitate emoțională, acest exemplu, mai târziu o să știe ce merită”.
În aceeași discuție, artista a abordat și tema diferenței de vârstă dintre ea și partenerul său, Victor Cornea, subliniind că acest aspect nu reprezintă un impediment, ci, dimpotrivă, îi place să fie într-o relație cu un bărbat mai tânăr.
„Eu întotdeauna am vizualizat că o să fiu cu un bărbat mai tânăr. Eu nu mă simt de vârsta pe care o am în buletin. Mi se pare că nici nu arăt și n-am nicio legătură cu vârsta mea. Eu sunt foarte copilăroasă. Sunt împărțită. Am partea asta matură, dar emoțional sunt pe la 20 de ani. Noi atragem în funcție de vibrația noastră și de energia pe care o emitem. Mi se pare că suntem făcuți unul pentru celălalt și știm clar că vom rămâne împreună. Dacă energia mea este foarte tânără și fresh, normal că m-a atras un partener mai tânăr. E super mișto să fii cu un bărbat mai tânăr, din multe puncte de vedere!”, a mărturisit Andreea Bălan pentru revista Unica.