Bianca Drăgușanu, revoltată după prima zi de școală a fiicei sale: „Trei kilometri în 40 de minute și comentarii răutăcioase pe Facebook”
Fiica Biancăi Drăgușanu și a lui Victor Slav a început clasa a doua în acest an. Părinții i-au fost alături în prima zi de școală, bucurându-se de momentul special, însă Bianca a fost deranjată de câteva aspecte neplăcute.
Într-un interviu pentru fanatik.ro, Bianca Drăgușanu a mărturisit că în dimineața zilei de 9 septembrie a avut nevoie de 40 de minute pentru a parcurge doar 3 kilometri cu mașina, din cauza traficului intens. Vedeta ia în calcul să folosească o trotinetă electrică pe viitor, pentru a evita pierderea de timp în trafic.
„Prima zi de școală nu m-a încântat prea tare, căci am parcurs trei kilometri în 40 de minute. Dacă aș fi avut o trotinetă electrică, aș fi ajuns mult mai repede la școală. Am zis că de anul viitor îi voi cumpăra și fetei mele o trotinetă și se va duce singură la școală”, a spus Bianca în glumă, conform sursei citate.
Un alt motiv de nemulțumire pentru vedetă a fost valul de comentarii negative primite pe rețelele de socializare la o postare cu fiica sa din prima zi de școală. Bianca a observat că mai multe persoane în vârstă au făcut remarci răutăcioase la adresa Sofiei, cu comentarii precum: „Vai, fiica ta a intrat în clasa a doua. Clasa a doua ca trenul”.
„Sunt niște bătrâni pe Facebook care fac comentarii neadecvate. Au început să îmi jignească fata. Am încercat să șterg comentariile și să îi blochez. Chiar mama mea mi-a trimis niște mesaje, iar acest comportament nu mi se pare normal. Nu înțeleg de ce să ataci un copil sincer”, a declarat vedeta, conform aceleiași surse.