
Cătălin Botezatu a criticat dur breasla designerilor din România, acuzându-i pe mulți dintre colegii săi că sunt „plagiatori” și „impostori”, în timp ce a lăudat evoluția modei internaționale. Declarațiile au fost făcute recent, într-un interviu acordat pentru spynews.
„Lumea modei internaționale o văd într-o evoluție wow, în care mi-aș dori să văd femei îmbrăcate cu ceea ce propun creatorii, sunt niște creații spectaculoase”, a declarat Cătălin Botezatu pentru spynews.
„În România, în afară de 10-15 designeri adevărați, care au în spate modă, industrie, vânzare, magazine, restul sunt niște fake-uri, niște oameni care vor să apară, niște plagiatori, niște persoane care își doresc pur și simplu să fie la televizor. Atârnă pe la tot felul de evenimente, la un pahar de ceva, doar ca să le ia și lor cineva un interviu”, a mai spus designerul.
„Atârnă la fel de fel de premii fără nicio esență, pentru că se dau premii așa cum se dau semințele, la liber. Se bucură de un premiu pe care nu-l merită, își construiesc un trecut care n-a existat, un viitor și un prezent care nu vor exista și nu există. E puțin jalnic. Mai mult de jumătate sunt impostori!”, a declarat Cătălin Botezatu.
„Ori de câte ori mă întâlnesc cu Alina Sorescu este o plăcere. Pentru că, de când o cunosc, și o cunosc de foarte mult timp, pentru mine a fost persoană extraordinară, o femeie superbă. (…) Eu le-am făcut cunoștință celor doi, la un Cerb de Aur, crezând din toată inima si văzând în ei o pereche perfectă. Oamenii se înșală și viața te face să vezi, în timp, altfel lucrurile. Din păcate nu a fost așa, si victima, în toată relația asta, a fost Alina.
Îmi pare foarte rău că acum, în timp, am stat la baza acestei relații, dar am considerat întotdeauna că și el, și ea, se merită, s-au meritat, la momentul acela, unul pe altul.
Din păcate, nu am știut ca lucrurile vor avea un astfel de derapaj, în defavoarea Alinei, care nu merita așa ceva”, a declarat Cătălin Botezatu.