George Simion construiește în 12 zile o casă pentru o familie nevoiașă, la un cost sub 30.000 de euro
Liderul AUR, George Simion, a prezentat luni, în satul Brăniștari, județul Giurgiu, casa construită în doar 12 zile pentru o familie nevoiașă care și-a pierdut locuința într-un incendiu. Simion a subliniat că proiectul dovedește că se poate construi o casă cu 35.000 de euro, costul final fiind chiar mai mic.
„Am finalizat casa pentru cei pe care am promis că îi vom ajuta. Două camere, 60 de metri pătrați, totul construit în 12 zile, cu fiecare etapă documentată pe YouTube. Prețul final? 29.300 de euro, nu 35.000”, a declarat Simion, invitându-i pe critici să vină și să vadă cu ochii lor rezultatul.
Casa a fost ridicată în urma solicitării unei familii care, fără ajutor, nu ar fi putut să-și reconstruiască locuința distrusă de incendiu.
„Acest proiect aduce speranță pentru cei care nu ar fi avut nicio șansă să-și refacă locuința. Este un exemplu pentru România și pentru cei care au contestat posibilitatea implementării Planului Simion privind locuințele”, a adăugat liderul AUR, menționând că proiectul ar putea deveni un model pentru construirea de noi cartiere, blocuri și apartamente, cu sprijinul statului.
Simion a precizat că materialele de construcții au costat 17.300 de euro, iar forța de muncă, 12.000 de euro.
„Planul Simion pentru locuințe urmărește securitatea demografică a României, oferind o soluție pentru tinerii care vor să-și întemeieze familii, dar sunt descurajați de prețurile ridicate ale locuințelor sau chiriilor”, a subliniat președintele AUR.
Deputatul Gianina Șerban, coordonatoarea proiectului, a afirmat că această casă reprezintă un sprijin important pentru familie și un semn de speranță pentru tinerii care visează la o locuință accesibilă. „Proiectul demonstrează că promisiunea lui George Simion de a construi case la 35.000 de euro este realizabilă”, a adăugat Șerban.
Mohammad Murad, președintele organizației oamenilor de afaceri din AUR, a reiterat că este posibil să construiești locuințe la un preț accesibil, dacă elimini birocrația și corupția din procesul de construcție.
„Un metru pătrat corect construit în România costă 480 de euro. Dacă prețul depășește această sumă, este din cauza birocrației și corupției. Casa aceasta este de calitate superioară, iar materialele folosite, în afară de becuri, sunt toate românești”, a subliniat Murad, adăugând că el are o vastă experiență în construcții, cu peste un milion de metri pătrați ridicați în București și Constanța.