BREAKING
NEWS

Maria Cârneci, dezvăluiri emoționante despre familia ei: „Copilul meu a fost fix cum mi-am dorit”

Interpreta de muzică populară, Maria Cârneci, în vârstă de 71 de ani, trăiește împlinirea de a fi mamă și bunică. Vedeta are un fiu care și-a întemeiat propria familie, aducând pe lume două fetițe, iar Maria nu contenește să laude relația frumoasă pe care o are cu fiul și nora sa.

În cadrul podcastului „Dincolo de cântec”, Maria Cârneci a discutat deschis despre relația apropiată cu fiul ei, exprimându-și mândria față de parcursul acestuia.

„Copilul meu nu cred că a luat de la mine măcar o atingere de deget, dar a fost exact cum mi-am dorit. Nu bea cafea, nu fumează. Niciodată nu s-a folosit de faptul că e băiatul Mariei Cârneci. Noi ne numim Petrescu, după soțul meu. El și nora mea și-au construit o viață frumoasă, de care sunt foarte mândră.

Am fost mereu alături de el ca un prieten. A terminat liceul cu medii de peste 9,50 și a intrat la 4 facultăți, alegând ASE-ul, la fel ca tatăl său,” a spus artista.

Maria Cârneci a subliniat că, deși l-a ghidat pe fiul ei, nu a intervenit în deciziile lui, fiind încântată de alegerile acestuia, inclusiv cea a soției.

„Nu i-am interzis nimic, doar l-am sfătuit să fie atent, bazându-mă pe experiențele mele.

Mama mea m-a învățat să am grijă unde merg și cu cine mă însoțesc, pentru că încrederea se poate pierde doar o dată. I-am transmis același lucru și lui Edi. I-am spus că nu contează bogăția sau frumusețea, ci să-și aleagă o fată cu care să fie pe aceeași lungime de undă. Nu m-am dus niciodată la casa norei mele, nu am vrut să se simtă inconfortabil. Iubesc amândoi copiii ca și cum ar fi ai mei,” a mai adăugat Maria Cârneci.

URMĂREȘTE-NE PE
GOOGLE NEWS
Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024 România FM. Toate drepturile rezervate!
Powered by Next Stage FOR MEDIA Light