
Anchetatorii din Prahova au demarat cercetări într-un dosar penal după ce polițistul Marian Godină a reclamat că a fost amenințat cu acte de violență pe o rețea de socializare. Potrivit anchetatorilor, persoana suspectată este un tânăr de 30 de ani din localitatea Florești. Dosarul a fost înregistrat pentru infracțiunea de amenințare, iar ancheta este coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina.
Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a transmis, marți, că la data de 27 ianuarie, Secția Rurală de Poliție Florești a primit o plângere din partea unui bărbat de 39 de ani, din Brașov, care a reclamat că ar fi fost amenințat prin intermediul unei rețele de socializare. În urma verificărilor, s-a stabilit că persoana în cauză a primit o amenințare cu acte de violență din partea unei persoane necunoscute.
<pInformațiile au fost confirmate chiar de polițistul Marian Godină, care a publicat pe pagina sa de Facebook detalii despre evoluția cazului. Acesta a subliniat că dosarul penal instrumentat de colegii săi stagnează de aproximativ trei luni.
Totul a început în ianuarie, când un utilizator de Facebook l-a amenințat pe Godină cu tăierea unui deget. Polițistul a comentat ironic situația: „Vă salut cu toate cele 20 de degete!”
„Pe 14 ianuarie 2025, un ins mi-a scris pe pagină că mi-ar tăia un deget. O amenințare cât se poate de clară, chiar dacă ipochimenul s-a gândit că dacă folosește modul condițional-optativ o să o poată da la întors. Pur și simplu nu e normal ca astfel de comentarii să apară, iar ele trebuie sancționate dur și comentatorii dați exemplu despre ce înseamnă și ce nu înseamnă libertatea de exprimare”, a explicat Godină.
El a precizat că pe 15 ianuarie a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești. „Pe 16 ianuarie, PJ Ploiești a trimis plângerea spre competenta soluționare la PJ Câmpina, iar de acolo dosarul a ajuns la Secția de Poliție Rurală Florești. În data de 31 ianuarie am fost audiat la sediul Poliției din Florești.”
În continuare, polițistul a relatat că pe 7 aprilie a contactat Poliția Florești pentru a afla stadiul anchetei. A aflat că polițistul responsabil de dosar și-a rupt clavicula și a fost în concediu medical trei săptămâni, motiv pentru care nu a putut avansa în anchetă, dar a promis că se va ocupa de caz.
„Concluzia e că după aproape trei luni nu au făcut nimic. Dar dacă stau să mă gândesc, fără un deget te mai descurci cumva, nu e așa grav, dar cu clavicula ruptă e cam nasol. Așa că îi doresc însănătoșire grabnică colegului. Vă salut cu toate cele 20 de degete!”, a conchis Marian Godină.