BREAKING
NEWS

ALERTĂ ANM! Valul polar lovește România. Se anunță vânt de 140 km/h, viscol și îngheț

România se confruntă cu un weekend marcat de vânt puternic și viscol la munte, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) emițând un cod galben pentru mai multe regiuni. Vremea se va schimba însă radical de la începutul săptămânii viitoare, când o masă de aer polar va aduce o răcire accentuată în toată țara, cu temperaturi sub cele normale pentru această perioadă, îngheț și brumă.

ANM a emis o avertizare cod galben de vânt intens, care a intrat în vigoare sâmbătă dimineață. Sunt vizate zonele joase din Moldova, Dobrogea și vestul Olteniei, unde rafalele vor atinge 50-70 km/h. La munte, situația este mai severă, în special în Carpații Meridionali, unde vântul va sufla cu 70-90 km/h, iar pe creste va depăși 140 km/h, viscolind ninsorile. Avertizarea pentru zona montană este valabilă până sâmbătă, la ora 23:00.

Meteorologul Mihai Buștiu a explicat la Digi 24 că în anumite zone s-a impus chiar o avertizare superioară. „În zona Țarcu avem rafale de peste 140 km/h la această oră și s-a impus emiterea unui cod roșu până la ora 12:00 privind aceste rafale de peste 140 km/h — acolo mai și ninge, este viscol. Este iarnă autentică și vorbim de rafale foarte mari ce depășesc, spuneam, 140 km/h … treptat vântul va mai diminua intensitate”, a declarat specialistul.

Ziua de duminică va aduce o ameliorare temporară a vremii, cu mai puține ploi și temperaturi mai ridicate. Maximele se vor încadra între 13-14 grade în nord și 21-22 de grade în sudul țării, inclusiv în Capitală.

„În Capitală, după ploaia de dimineață, ne așteptăm ca undeva după prânz să iasă soarele și temperaturile să crească din nou la 20–21 grade Celsius … ziua de duminică o va aduce o vreme frumoasă în Capitală, cu 21 de grade la amiază”, a adăugat Mihai Buștiu.

Începând de luni, dar mai ales de marți, vremea se va răci brusc în toată țara, din cauza unei mase de aer polar care va pătrunde peste Europa Central-Estică. Temperaturile vor scădea semnificativ sub mediile multianuale, iar episodul de vreme rece se va menține până la finalul săptămânii viitoare.

Astfel, între marți și vineri, maximele termice vor oscila între 9 și 16 grade Celsius. Nopțile vor fi deosebit de reci, cu temperaturi negative în special în nordul și estul țării. În estul Transilvaniei, minimele ar putea coborî până la -4 sau -5 grade, în timp ce în București se vor înregistra 3-4 grade. Meteorologii avertizează că miercuri și joi dimineață există condiții de brumă și îngheț în nord.

„De marți încolo intrăm cu temperaturi destul de coborâte, episod de vreme rece care va ține până undeva vinerea viitoare, cel puțin cu datele pe care le avem în momentul de față”, a afirmat meteorologul ANM.

Specialistul a subliniat contrastul termic care va urma: „Dacă acum avem 20–22°C, de marți încolo vremea va deveni din nou mai rece decât normalul perioadei. Va fi o săptămână cu dimineți reci, brumă și maxime modeste pentru mijlocul toamnei”.

În ceea ce privește precipitațiile, săptămâna viitoare va aduce ploi puține, izolate, în special la începutul săptămânii în centrul, estul și sud-estul țării. De joi, vremea se va ameliora treptat din acest punct de vedere.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!