
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunţat luni dimineaţa, prin intermediul unei atenţionări de tip cod galben, că se anticipează intensificări puternice ale vântului în Moldova şi Banat. Atenţionarea este valabilă până miercuri, 16 aprilie, la ora 10:00, informează agenţia News.ro.
Intensificări ale vântului în Moldova şi Banat: rafale de până la 60 km/h
Meteorologii precizează faptul că în regiunile Moldova şi Banat, vântul va sufla temporar cu intensificări semnificative. Astfel, potrivit avertizării meteo, rafalele vor ajunge frecvent între 50-60 km/h.
Vânt extrem în zonele montane: până la 90 km/h în Munţii Banatului şi Carpaţii Meridionali
În acelaşi interval, specialiştii ANM avertizează că în zonele montane, fenomenul meteorologic va deveni mult mai intens. Prin urmare, în Munţii Banatului şi în partea vestică a Carpaţilor Meridionali, intensificările vor fi mai violente, vitezele rafalelor urmând să varieze între 75 şi 90 km/h.
Vânt în celelalte regiuni ale ţării
Administraţia Naţională de Meteorologie mai menţionează că în restul zonelor din ţară vântul se va intensifica temporar, însă la cote moderate. Astfel, în aceste regiuni, rafalele sunt preconizate să atingă, în general, valori cuprinse între 40 şi 50 km/h, fără să provoace efecte importante.