Avertizări meteo! Cod portocaliu de furtuni în nord și vest, cod portocaliu de caniculă în sud și est

Meteorologii au emis noi alerte de caniculă și furtuni, anunțând vreme extremă în diverse regiuni ale țării. În nordul țării sunt așteptate ploi cu tunete și fulgere, în timp ce sudul va fi afectat de caniculă severă.

Începând de la ora 10.00, două coduri de caniculă, unul galben și unul portocaliu, sunt în vigoare.

Pentru cea mai mare parte a Moldovei, nordul Olteniei și al Munteniei, sud-vestul Transilvaniei, sudul Banatului și litoral – zone sub cod galben – se așteaptă temperaturi ridicate, cu maxime între 30 și 34 de grade și disconfort termic semnificativ, indicele temperatură-umezeală (ITU) fiind în jurul valorii de 80. Nopțile vor fi tropicale, cu temperaturi minime peste 20 de grade.

Regiunile vizate de codul portocaliu sunt sud-estul Olteniei, sudul și estul Munteniei și partea continentală a Dobrogei. Aici, temperaturile vor atinge între 35 și 37 de grade, cu disconfort termic accentuat și ITU peste 80 de unități.

Avertizările sunt valabile până mâine, la ora 10.00.

În jumătatea de nord a țării sunt așteptate furtuni puternice. Conform ANM, de la ora 15.00 până la 23.00, în Banat, Crișana, Maramureș, mare parte a Transilvaniei și nordul Moldovei, precum și în Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și nordul Carpaților Orientali, vor fi vijelii cu viteze de 70…90 km/h, grindină și averse torențiale, cu acumulări de apă de 25…40 l/mp și izolat peste 50 l/mp.

    Fii primul care lasă un comentariu! Conectează cu Facebook si spune-ți părerea!
    Romania-FM-Logo
    Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
    © 2024 România FM. Toate drepturile rezervate!
    Powered by VA Labs