
România a intrat sub influența ciclonului Zack, un sistem atmosferic puternic care a provocat deja pagube semnificative în mai multe țări europene. Meteorologii avertizează că urmează zile cu schimbări radicale ale vremii, caracterizate prin ploi torențiale, vijelii și o scădere bruscă a temperaturilor. Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), ciclonul Zack a pătruns inițial în nordul țării, afectând în special regiunea Moldovei.
În această zonă s-au înregistrat deja rafale puternice de vânt și o scădere accentuată a valorilor termice. Meteorologii anunță că, începând de joi, vremea rea se va extinde treptat în întreaga țară.
Florinela Georgescu, director de prognoză al ANM, a declarat: „De joi încolo şi, posibil, mare parte a săptămânii viitoare, maximele termice se vor situa între 10 şi 20 de grade. În unele regiuni, temperaturile vor coborî sub normalul perioadei.
De asemenea, precipitațiile se vor generaliza, mai întâi în vest, apoi în toate regiunile”. Ciclonul Zack aduce cu el vânt extrem de puternic, cu rafale asemănătoare celor de uragan, dar și ploi abundente, care pot genera local inundații.
Temperaturile, care până acum erau specifice unei toamne blânde, vor scădea brusc la valori cuprinse între 10 și 20 de grade Celsius. În zonele montane înalte sunt așteptate și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
Deși România nu se află în centrul ciclonului, efectele acestuia vor fi resimțite intens, în special în vestul și nord-vestul țării.
În ultimele zile, același fenomen meteo a afectat grav sudul și vestul Europei. În Franța, ploile torențiale au provocat inundații severe, iar în Spania, o persoană și-a pierdut viața în Catalonia din cauza fenomenelor extreme. Italia a fost, de asemenea, lovită de precipitații record, cu 60 de litri pe metru pătrat în doar 40 de minute.
ANM avertizează că, în perioada 22 septembrie – 5 octombrie, România va trece printr-o perioadă de instabilitate accentuată.
Temperaturile vor scădea cu peste 10 grade față de zilele anterioare, iar ploile vor afecta aproape întreaga țară. După o toamnă blândă, România se confruntă acum cu primele semne de vreme severă: frig, ploi torențiale, vijelii și chiar ninsori la munte, toate acestea fiind efecte ale ciclonului Zack, care ar putea influența țara pentru mai multe zile.