BREAKING
NEWS

Cod galben de ninsori la munte: Imagini spectaculoase din Vrancea, Brașov și Buzău cu zăpada căzută la altitudini de peste 1000 de metri

Meteorologii au anunțat duminică ninsori în zonele montane la altitudini de peste 1000 de metri, unde zăpada s-a așezat deja conform imaginilor din județele vizate de atenționările ANM de Cod galben.

Conform prognozei meteo, în zonele montane din județele Vrancea, Buzău, Prahova, Brașov, Dâmbovița, Argeș și Vâlcea, la altitudini de peste 1000 m, ninsoarea va fi temporar intensă și viscolită, cu viteze ale vântului de 40-55 km/h. Stratul de zăpadă se va depune, local, în cantități de peste 10-20 cm.

Sâmbătă, rețelele sociale au fost inundate de imagini cu ninsoarea de la munte, iar pagina de Facebook MeteoPlus a centralizat multe dintre acestea, din județele unde a fost anunțată zăpada.

Imagini din județele afectate:

  • Ninsoare în Vrancea
  • Zăpadă în Brașov
  • Peisaje de iarnă în Predeal
  • Primii fulgi în Buzău

DRDP Brașov a intervenit cu 32 de utilaje de deszăpezire, răspândind peste 26 de tone de material antiderapant. De asemenea, DRDP București a aplicat material antiderapant pe DN1, în județul Prahova.

Codul galben de precipitații moderate, intensificări ale vântului și posibile ninsori rămâne valabil până pe 12 noiembrie, ora 10.00. Meteorologii au avertizat că în sudul, sud-estul și centrul țării vor fi ploi și, izolat, lapoviță și ninsoare. În Carpații Orientali și Meridionali, la altitudini de peste 1000 m, se va depune un strat consistent de zăpadă, cu acumulări de 10-20 l/mp și izolat peste 30 l/mp.

Recomandările poliției pentru șoferi Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române le recomandă șoferilor să se informeze asupra stării drumurilor înainte de a pleca la drum, în special în condițiile în care în județele din sud și est au fost ploi, iar în zonele montane din Brașov, Covasna și Prahova s-a înregistrat lapoviță și ninsoare.

Pentru siguranță, șoferii trebuie să asigure vizibilitatea prin curățarea parbrizului, lunetei și geamurilor laterale, să adapteze viteza la condițiile de trafic și să folosească frâna de motor pe carosabil umed sau alunecos. De asemenea, legislația rutieră impune echiparea mașinilor cu anvelope de iarnă pe drumurile acoperite de polei, gheață sau zăpadă.

Romania-FM-Logo
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024 România FM. Toate drepturile rezervate!
Powered by VA Labs