
Bucureștiul se pregătește pentru primele ninsori ale sezonului, conform prognozei oferite de Administrația Națională de Meteorologie. Află când sunt așteptate primele fulgi de nea în Capitală!
Când încep ninsorile în București
Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza pentru luna noiembrie, care anunță debutul ninsorilor în Capitală în scurt timp. Potrivit estimărilor, luna aceasta va aduce primele semne de iarnă.
Pentru intervalul 9 noiembrie, ora 20:00, – 10 noiembrie, ora 08:00, ANM estimează că cerul va fi noros, iar spre dimineață vor cădea ploi slabe, posibil lapoviță. Vântul va sufla moderat, iar temperaturile minime vor fi cuprinse între 0 și 2 grade Celsius. Citește și: Cod galben de ninsori în cinci județe din România.
Prognoza pentru zilele următoare
În intervalul 11 noiembrie, ora 08:00 – 12 noiembrie, ora 08:00, vremea va rămâne similară în București, cu temperaturi comparabile. Cerul va fi mai mult noros, cu ploi trecătoare și condiții de lapoviță spre finalul perioadei. Vântul va sufla slab până la moderat, iar temperaturile maxime vor atinge 8 grade, iar minimele vor fi între 1 și 3 grade Celsius. Citește și: Vortexul polar aduce o iarnă grea în România, avertizează meteorologii.
Când cad primii fulgi de nea în Capitală
Meteorologii estimează că ninsorile vor ajunge în București pe data de 25 noiembrie, când se va înregistra inițial lapoviță, urmată de ninsoare. Pe 26 noiembrie, precipitațiile vor consta exclusiv în ninsoare, cu temperaturi maxime de doar 3 grade Celsius, în timp ce pe 25 noiembrie vor fi în jur de 7 grade.