
Administrația Națională de Meteorologie a publicat estimările privind evoluția vremii pentru perioada următoare, indicând o alternanță accentuată între zile caniculare și episoade de instabilitate atmosferică.
Miercuri, vremea va fi călduroasă în regiunile vestice și sudice, unde temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 35 de grade. În sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei se va înregistra un disconfort termic ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) atingând pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, averse și descărcări electrice la munte, în Moldova și nordul Munteniei, precum și izolat în restul teritoriului pe parcursul nopții. În București, valorile termice vor ajunge la 31…32 de grade, cu minime de 15…18 grade.
Ziua de joi va aduce o scădere a temperaturilor în regiunile sudice și estice, însoțită de accentuarea instabilității atmosferice. Se vor semnala averse, descărcări electrice și izolat vijelii în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova, cantitățile de apă putând depăși pe alocuri 30 l/mp. În București, vremea se va mai răcori, maxima urmând să se situeze în jurul a 26…28 de grade, în timp ce după-amiaza vor apărea ploi însoțite de descărcări electrice.
Vineri, termometrele vor indica valori apropiate de mediile multianuale în est și sud-est, în timp ce în Câmpia de Vest și local în Câmpia Română vremea va fi călduroasă. Izolat, în zonele montane și în sud-est, cantitățile de apă pot ajunge la 15…20 l/mp. În Capitală, cerul va fi variabil, cu posibile ploi de scurtă durată și o maximă de 29…30 de grade.
Sâmbătă, vremea va deveni din nou călduroasă în cea mai mare parte a țării, cu probabilitate mare de caniculă și disconfort termic ridicat în vest și sud-vest. În București, cerul va fi mai mult senin, iar temperatura maximă va urca până la 32…34 de grade. Duminică, valorile termice vor fi în scădere în majoritatea regiunilor, însă în vest și sud vremea va rămâne călduroasă.
La începutul săptămânei viitoare, respectiv luni și marți, vremea se va încălzi din nou, devenind călduroasă în cea mai mare parte a țării și posibil caniculară în sud-vest, cu maxime de până la 35 de grade. Conform informațiilor preluate de pe România TV, tendința generală indică o persistență a temperaturilor ridicate, întreruptă temporar de fenomene de instabilitate atmosferică.