Meteorologii AccuWeather au actualizat prognoza pentru următoarele zile, anunțând ninsori și o răcire accentuată a vremii în România. Temperaturile nocturne vor coborî până la -4 grade Celsius, iar maximele diurne nu vor depăși 11 grade C.
Duminică, 10 noiembrie, sunt așteptate ninsori în zonele montane din România, inclusiv în orașe precum Brașov, chiar și la altitudini mai joase. Vremea rece va afecta întregul teritoriu, iar sâmbătă se vor înregistra primele scăderi de temperatură, cer noros și precipitații mixte, predominant ploaie și lapoviță. În Carpații Orientali și Meridionali, lapovița și ninsoarea vor fi frecvente, iar în restul țării vremea se va menține apropiată de normalul perioadei.
Duminică, temperaturile vor fi ușor sub mediile multianuale în sud și est, cu cer variabil și precipitații sub formă de ploaie, iar pe alocuri lapoviță și ninsoare, mai ales în zona subcarpatică a Munteniei și Moldovei, dar și în estul Transilvaniei. În Carpați, precipitațiile mixte vor lăsa loc ninsorilor, iar vântul va avea intensificări locale în sud-est și la munte. Maximele se vor situa între 5 și 13 grade C, iar minimele între -2 și 8 grade C.