
Un accident rutier grav s-a petrecut în Petrila, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Un autoturism a ieșit de pe partea carosabilă. Vehiculul s-a izbit de un stâlp de electricitate. În urma impactului, cei doi tineri aflați în mașină au murit.
Alarma a fost dată în jurul orei 04:40. La fața locului au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului Petroșani, cu un echipaj de descarcerare și un echipaj SMURD, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara. Victimele au fost scoase dintre fiarele mașinii de salvatori, însă medicii nu au mai putut face nimic. Mașina era condusă de un tânăr de 19 ani din Petrila, conform primelor informații transmise de IPJ Hunedoara și publicate de Wowbiz.
Anchetatorii iau în calcul că șoferul nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, pierzând controlul direcției. Pasagerul avea 20 de ani și era, la rândul său, din Petrila. Ambii tineri au murit pe loc. Ziua accidentului era chiar ziua în care pasagerul, numit Flavius, împlinise 20 de ani.
Mama băiatului a publicat mesaje în care și-a exprimat durerea. „Doamne de ce mi l-ai luat Doamne?????? De ce? De ce??” și „Sufletul meu Inima mea Cum să respir eu fără tine?? De ce m-ai lăsat???? Doamne de ce??”, au fost câteva dintre rândurile scrise de aceasta. Apropiații au transmis și ei mesaje de condoleanțe.
Iubita lui Flavius a scris un mesaj după moartea tânărului. „Drum lin către cer iubirea mea Îți multumesc din tot sufletul pentru tot ceea ce mi-ai oferit, m-ai făcut mereu să mă simt cea mai iubită, specială și fericită fata din lume Visam și speram la o viață întreagă alături de tine dar de acum o să trăiesc pentru tine,o sa fii îngerul meu păzitor. Nu te voi uita niciodată. Te iubesc cu toată inima mea”, a transmis aceasta. Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal pentru ucidere din culpă pentru a stabili cum s-a produs accidentul.