
Vlad, principalul suspect în cazul uciderii Valentinei, o tânără de 28 de ani găsită moartă într-o valiză, este căutat în întreaga lume. El se află în urmărire internațională, în timp ce detalii noi ies la iveală despre comportamentul său din trecut, potrivit Kanal D.
Fosta sa parteneră a vorbit despre abuzurile la care a fost supusă în timpul relației cu el. Aceasta a povestit că a trecut prin jigniri, amenințări și un control permanent, dar a reușit să plece la timp. Ea a publicat și o serie de mesaje trimise de Vlad în perioada în care formau un cuplu.
Femeia a făcut o comparație dureroasă între destinul său și cel al victimei: „Eu am reușit să plec. Valentina nu a mai apucat. Am purtat tricoul lui. Am dormit lângă el. Am împărțit nopți și dimineți, zile în care am cunoscut abuzul, jignirile și amenințările.” Totodată, ea a explicat că a crezut de prea multe ori că lucrurile se vor schimba.
Fosta parteneră a mărturisit că nu știe ce a trăit Valentina în spatele ușilor închise. „Nu știu ce a fost în sufletul ei, ce a trăit în spatele ușilor închise sau dacă, asemenea mie, a sperat că abuzurile se vor opri și că omul pe care îl iubea se va schimba”, a scris aceasta. Ea a adăugat că este foarte ușor să ierți și să justifici comportamentele greșite.
În final, ea a transmis un mesaj direct femeilor care trec prin situații similare să acționeze rapid și să nu aștepte ca lucrurile să se agraveze. „De aceea scriu astăzi. Femeilor care trec prin abuz: nu așteptați ca lucrurile să devină și mai grave ca să vă salvați”, a precizat ea. Femeia a subliniat că violența, frica și controlul nu sunt dovezi de iubire.