
Ionuț Lupescu, președintele de onoare al CS Dinamo și consultant tehnic al UEFA, a declarat, duminică dimineață, că forul european va soluționa situația meciului România – Kosovo până la finalul anului.
„Totul depinde de cât de repede vine raportul. Mă gândesc că săptămâna viitoare vor fi prezentate toate materialele. Eu cred că o decizie va fi luată până la sfârșitul anului. Pot judeca și în regim de urgență, nu e o problemă. Din perspectiva mea, nu văd motive pentru care România ar pierde cu 0-3 acest meci”, a afirmat Lupescu în cadrul emisiunii Digi Sport Matinal.
Partida România – Kosovo, din penultima rundă a grupelor Ligii Națiunilor, a fost suspendată vineri seară, după minutul 90, în contextul în care jucătorii kosovari au părăsit terenul. Meciul s-a încheiat sâmbătă, după o pauză de peste o oră, însă fără prezența echipei oaspete. Arbitrul a revenit pe teren alături de jucătorii tricolori, dar după eșecul negocierilor cu cei din Kosovo, a fluierat finalul jocului. UEFA urmează să analizeze cazul, meciul fiind în acest moment considerat abandonat.