BREAKING
NEWS

Cristian Pomohaci, lovitură cruntă din partea judecătorilor! Ce se întâmplă cu fostul preot după gratii

Cristian Pomohaci a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, fiind acuzat de trafic de substanțe de mare risc. Artistul rămâne în arest preventiv, după ce instanțele au respins solicitările apărării de a înlocui măsura cu arest la domiciliu.

Tribunalul Mureș a decis menținerea măsurii arestării preventive, respingând cererile avocaților ca nefondate. Decizia a fost atacată cu contestație, însă Curtea de Apel Târgu Mureș a respins joi solicitarea, menținând hotărârea primei instanțe, conform informațiilor publicate de Wowbiz.ro.

„Respinge ca nefondată contestaţia declarată de inculpatul (…), trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, împotriva încheierii penale din 26.06.2026, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureş din cadrul dosarului nr. 2285/102/2026/a1.1, pe care o menţine. În baza art. 242 alin.2 C.proc.pen. respinge ca nefondate cererile de revocare a măsurii arestării preventive sau de înlocuire cu măsura arestului la domiciliu, prin apărător ales. (…) Definitivă”, se arată în decizia Curții de Apel Târgu Mureș.

Conform anchetatorilor, în timpul unei percheziții efectuate la începutul lunii iunie la locuința din Târgu Mureș a lui Cristian Pomohaci, au fost descoperite aproximativ 20 de grame de substanțe de mare risc 3-CMC, alături de o sumă importantă de bani în diverse valute. Anchetatorii susțin că, în intervalul 2024-2026, acesta ar fi procurat, deținut și pus la dispoziția altor persoane substanțe stupefiante sub formă cristalină.

„Din probatoriul administrat a reieşit faptul că, în perioada cuprinsă între 2024 şi 2026, persoana cercetată (arestată preventiv într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală şi viol săvârşit asupra unui minor) ar fi procurat, deţinut şi pus la dispoziţia mai multor persoane, pentru consum, diferite cantităţi de drog de mare risc, sub formă de substanţe cristaline. De asemenea, în urma percheziţiei efectuate la locuinţa acesteia, situată în municipiul Târgu Mureş, a fost găsită şi o cantitate de drog de mare risc, 3-CMC, precum şi alte mijloace de probă”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

La data de 5 iunie, judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Mureș a admis propunerea DIICOT și a dispus arestarea preventivă a lui Cristian Pomohaci.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!