
Românii care vor să meargă în vacanță trebuie să știe că fumatul va fi interzis pe anumite plaje dintr-o zonă foarte vizitată din Turcia. Autoritățile au luat această decizie pentru a proteja ecosistemul și mediul marin.
Măsurile ferme au fost începute de autoritățile din provincia Antalya, iar interdicția intră în vigoare pe 5 iunie. Zonele vizate sunt plajele intens frecventate din Lara, Belek, Çamyuva și Beach Park, potrivit Wowbiz.
Regiunea Antalya este una dintre cele mai populare destinații și atrage anual aproximativ 17 milioane de turiști. Pe lângă fumatul care este complet interzis în aceste zone, autoritățile interzic și aruncarea chiștoacelor pe plajă.
Noua regulă face parte dintr-un proiect numit „Inițiativa Mediterana Albastră”, care are rolul de a proteja ecosistemele marine și de a menține curățenia pe litoral. Inițiatorii au explicat că pe fundul mării s-au observat depuneri de astfel de deșeuri, care sunt extrem de dăunătoare.