
Spiridon Mutu, profesor de matematică și informatică, s-a stins din viață la vârsta de 75 de ani. Anunțul a fost făcut public de fiica sa, Laura Mutu, prin intermediul rețelelor de socializare.
Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 1 august 2026, începând cu ora 11:30, la Biserica Sfântul Ilie Tesviteanul din Voluntari. Ulterior, trupul va fi înhumat la Cimitirul Sfântul Ilie din același oraș, potrivit informațiilor transmise de familie și preluate de KanalD.
„Cu o durere greu de spus în cuvinte, vă anunț că tatăl meu a plecat dintre noi. Pentru cei care l-au cunoscut, l-au prețuit și doresc să îi aducă un ultim omagiu și să își ia rămas-bun de la el, slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 1 august 2026, începând cu ora 11:30, la Biserica Sf. Ilie Tesviteanul, din Voluntari. Înmormântarea va avea loc apoi la Cimitirul Sfântul Ilie din Voluntari. Tată, îți mulțumesc pentru tot ce ne-ai dăruit și pentru toate amintirile pe care le-ai lăsat în urmă. Vei rămâne pentru totdeauna în inimile noastre”, a scris Laura Mutu.
Aceasta este o nouă pierdere pentru familia Mutu, după ce mama fostului atacant a încetat din viață în decembrie 2023, la vârsta de 71 de ani.
În urmă cu doi ani, Adrian Mutu vorbea despre relația pe care a avut-o cu tatăl său, pe care îl descria drept un om exigent și un tip dur, dar un bun pedagog care i-a oferit lecții importante de viață, detaliile fiind relatate de Prosport.
„El nu era vocal în tribună, dar era critic cu mine: «N-ai făcut aia. Trebuia să faci aia». Dacă dădeam 7 goluri, îmi spunea că n-am jucat bine”, povestea fostul atacant despre perioada în care avea 14-15 ani, adăugând: „Chiar și așa, tata îmi spunea că n-am jucat.”
Despre influența pe care părintele său a avut-o asupra sa, fostul internațional a mai declarat: „Tata era un tip dur, dar era un bun pedagog. Mi-a spus să scriu despre mine într-un mod corect. M-a învățat să fiu un om corect și integru”.