BREAKING
NEWS

Doliu în lumea artelor. A murit Oana Adiaconiței, autoarea omagicului dedicat Ancăi Molnar

Oana Adiaconiței, cunoscută în mediul online drept Oana Art sau OnnyArt, s-a stins din viață după ce a purtat o luptă grea cu boala. Aceasta este artista care a realizat un omagiu dedicat Ancăi Molnar, folosind masca de radioterapie și pensulele acesteia.

Vestea decesului l-a afectat profund pe Claudiu Molnar, care a aflat despre dispariția artistei printr-un mesaj primit dimineața, potrivit Wowbiz. Ac Acesta a publicat un mesaj pe rețelele de socializare în care a scris: „Astăzi dimineață am primit un mesaj care m-a făcut să mă opresc pentru o clipă: «De astăzi, Anca are o nouă prietenă… Oana.»”

Claudiu Molnar a adăugat în mesajul său: „La scurt timp, am aflat de pe rețelele de socializare că OnnyArt Oana Adiaconitei, cea care a realizat cu atât de mult suflet proiectul cu masca Ancăi, a plecat dintre noi.” Totodată, el a transmis: „Îmi place să cred că acum Anca a întâmpinat-o cu același zâmbet cald și că vor avea grijă una de cealaltă, acolo unde nu mai există durere, ci doar liniște. Drum lin, Oana. Dumnezeu să te odihnească în pace. Sincere condoleanțe familiei și tuturor celor care au iubit-o”.

Înainte să moară, conștientă de gravitatea stării sale, Oana Adiaconiței a lăsat un mesaj de rămas-bun pe pagina sa personală de Facebook, în care le-a mulțumit celor care i-au fost alături. Mesajul transmis de aceasta a fost: „Dragi prieteni, am sperat până în ultima clipă a vieții mele că mă voi vindeca pe acest pământ, dar se pare că Dumnezeu are alte planuri cu mine. Îmi cer iertare dacă v-am greșit și vă spun ADIO prieteni, să vă aduceți aminte de mine așa cum eram eu, pentru că m-ați încurajat în orice moment al vieții mele. ADIO lume!!!”

Familia artistei a anunțat unde vor avea loc priveghiul și înmormântarea pentru cei care doresc să își ia rămas-bun. Ceremonia va fi de luni până marți seara în Râmnicu Vâlcea, Calea București 115, iar miercuri și joi în Comănești, în Lunca Asău, unde va avea loc și înmormântarea.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!