
Trei persoane au fost rănite într-un accident în care au fost implicate două mașini, în localitatea Marna, iar una dintre ele a rămas încarcerată. O femeie de aproximativ 46 de ani, aflată în stop cardiorespirator, a fost stabilizată de echipajele medicale și transportată la spital, potrivit informațiilor relatate de Gazeta de Nord Vest.
Celelalte două persoane rănite, în vârstă de 18 și, respectiv, 56 de ani, au fost transportate la unități medicale pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
La intervenție au participat pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei. Au fost mobilizate o autospecială de descarcerare, două echipaje de prim ajutor și echipajul de terapie intensivă mobilă, cu un efectiv de 12 cadre militare, conform sursei citate.
Potrivit primelor informații transmise de polițiști, cele două autoturisme s-au ciocnit violent, iar părțile din față ale acestora au fost distruse. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte ale accidentului.