
Un nou incendiu de pădure a izbucnit luni dimineaţă la sud-est de Atena, în regiunea Attica. Flăcările au fost alimentate de vântul puternic, potrivit informațiilor transmise de pompieri și preluate de Agerpres.
Intervenția autorităților este una dificilă, în special din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Potrivit pompierilor, vântul bate cu peste 70 km/h în zona afectată de flăcări.
Cel puţin 172 de pompieri şi aproximativ 40 de vehicule au fost mobilizaţi pentru a combate noul incendiu din Kouvaras, aflat la 60 km sud-est de Atena. La fața locului intervin și mijloace aeriene pentru stingerea focului.
Forțele de intervenție au precizat că două avioane de stingere a incendiilor și patru elicoptere participă la operațiuni.