BREAKING
NEWS

Momente emoționante în Casa iubirii. Valentin și Daniela au izbucnit în lacrimi în timpul unei discuții profunde

În emisiunea difuzată, Valentin i-a făcut o vizită Danielei în casa fetelor, unde și-a arătat latura sensibilă și și-a dat jos armura în fața iubitei sale, potrivit KanalD.

Cei doi concurenți de la Casa iubirii au purtat o discuție în cadrul căreia și-au făcut o serie de mărturisiri emoționante. Schimbul de replici a ajuns la un nivel atât de profund încât cei doi au început să plângă.

Lui Valentin îi este dificil să satisfacă nevoile Danielei deoarece îi este greu să fie la fel de atent și afectiv ca ea. Deși conștientizează că trebuie să facă anumite gesturi, tânărul a recunoscut că îi este greu să le pună în practică. El crede că acest comportament vine din copilărie, când nu a crescut într-un mediu călduros, ci a primit numai critici.

Valentin i-a mărturisit iubitei sale următoarele: „Cumva, e ca și cum aș învăța o limbă străină.(…) Așa am crescut, eram crescut cu critici și asta am învățat eu că trebuie să aplic.(…) Mi-e greu, câteodată, să-ți ofer ceea ce ai nevoie și e aiurea, că mi-e frică să nu se ajungă la ceva nașpa…”.

Concurentul se teme să nu o îndepărteze pe Daniela prin comportamentul său și îi este teamă de o posibilă despărțire. Cu toate acestea, Daniela este convinsă că vor depăși aceste momente de cumpănă și a încercat să îi înlăture această temere.

Daniela i-a transmis următoarele cuvinte: „Eu mereu te înțeleg și pot să te înțeleg. Eu am conștientizat, încă de la început, că suntem diferiți.(…) Noi am fost crescuți diferit și asta e o problemă acum, dar, dacă există dorință, o să reușim, din partea mea există 100%.(…) Fii tu, fii natural! Că eu o să te iubesc așa cum ești tu. Nu trebuie să te forțezi cu absolut nimic”.

În ciuda asigurărilor primite, Valentin nu se poate absolvi de vină pentru felul a făcut-o pe Daniela să se simtă din cauza atitudinii sale reci și a comportamentului dificil. El a adăugat: „Da, dar de multe ori mă simt greșit că sunt așa…”.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!