
Familia Valentinei, tânăra de 28 de ani găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, trece prin momente extrem de grele și face noi dezvăluiri despre relația fiicei sale cu principalul suspect. În paralel cu ancheta autorităților, mama victimei a adus în atenție detalii privind comportamentul agresiv al partenerului.
Femeia susține că fiica sa i-ar fi arătat urme de violență încă de la începutul relației. „Fata m-a sunat pe cameră și mi-a arătat că era bătută”, a povestit aceasta, adăugând că și-a sfătuit fiica să se întoarcă acasă.
Valentina ar fi încercat ulterior să se îndepărteze de partener, temându-se că este urmărită. Într-una dintre situații, ea i-ar fi cerut mamei să rămână cu ea într-un apel video în timp ce se deplasa spre o programare.
În timpul ultimului apel video din noaptea de duminică, bărbatul ar fi fost prezent, ar fi consumat alcool și i-ar fi luat telefonul tinerei. Toate aceste declarații ale familiei vor fi analizate de autorități.
Tatăl tinerei, Petre Tănăsie, este un cunoscut lăutar din Filiași, iar sora acesteia, Eliza Tănăsie, a transmis mesaje emoționante în mediul online. „Ai plecat și ai luat cu tine o parte din mine… Te iubesc, sora mea, infinit!”, a scris aceasta, adăugând că „Nu pot să accept că nu mai ești”.
Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-au petrecut faptele și pentru localizarea principalului suspect. Mai multe detalii pot fi lecturate pe 3dots.ro.