
Consiliul Local a aprobat programul „O șansă la sport”, prin care copiii care îndeplinesc criteriile sociale și educaționale stabilite vor putea primi până la 250 de lei lunar pentru abonamente sportive, potrivit Observator. Programul vizează copiii care învață în Sectorul 1 și este prevăzut să înceapă la 1 ianuarie 2027.
Conform proiectului aprobat, vor putea beneficia de sprijin copiii înscriși la o unitate de învățământ de stat sau privată din Sectorul 1, care provin din familii cu venituri nete de cel mult 4.000 de lei pe membru de familie. Sunt eligibili și copiii care primesc bursă socială sau au cerințe educaționale speciale, în condițiile stabilite pentru program.
Banii vor putea fi folosiți exclusiv pentru plata abonamentelor la cluburile sportive validate în cadrul programului. Dacă abonamentul costă mai puțin de 250 de lei pe lună, va fi decontat doar costul acestuia, iar dacă depășește valoarea sprijinului, familia va achita diferența.
Bugetul anual prevăzut pentru program este de maximum 10 milioane de lei.
Primarul Sectorului 1, George Tuță, a declarat că proiectul urmărește simplificarea înscrierii și cheltuirea mai corectă și mai eficientă a fondurilor publice. Potrivit declarației sale, înscrierea se va putea face online, iar părinții care au nevoie de ajutor vor beneficia de asistență, pentru a evita dosarele complicate și deplasările inutile.
Voucherul pe hârtie va fi înlocuit cu un card nominal, alimentat lunar, a mai precizat primarul. Cardul va putea fi utilizat numai la clubul sportiv ales.