
În cadrul ediției de astăzi a emisiunii „Casa iubirii”, difuzată de Kanal D, Mario și Andreea au marcat un moment de apropiere, schimbând primul lor sărut. Cu toate acestea, gestul a generat discuții aprinse în rândul celorlalți concurenți, care rămân sceptici cu privire la profunzimea sentimentelor dintre cei doi.
Mario a ținut să precizeze că își dorește ca relația lor să evolueze natural, fără a fi grăbită de contextul emisiunii. Acesta a subliniat că se teme ca momentul intim să nu genereze așteptări nerealiste și speră ca Andreea să nu se lase influențată de opiniile colegilor din casă.
„Nu mă așteptam la asta. Nu mă așteptam să se întâmple acolo. Îmi este să nu se creeze alte așteptări. Eu vreau tot în ritmul meu să mergem. Pe Andreea am văzut-o destul de înțelegătoare. Îmi e să nu cedeze și ea la presiunile din jur.”
Scepticismul a fost exprimat deschis de Sergiu și Lucia, care consideră că Mario nu este hotărât și că ar putea fi atras de alte persoane din competiție. Aceștia au pus la îndoială sinceritatea gestului său, sugerând că interesul lui nu este unul constant.
„Eu îl aprob pe Sergiu. La modul că nu știe ce se va întâmpla dacă apare o altă fată. Nu simte ceva foarte puternic pentru Andreea.”
„Mie mi se pare foarte ciudat cum poate să ne dea nouă câte o replică, dar când vine vorba de Andreea nu poate.”
„Păi de ea îmi este drag, de tine nu.”
În ciuda criticilor venite din partea colegilor, Andreea a ales să își exprime încrederea în partenerul său. Aceasta a recunoscut că a luat în calcul părerile celor din jur, însă preferă să se ghideze după ceea ce simte în interacțiunile directe cu Mario.
„Nu pot să spun că nu-l cred deloc.”