BREAKING
NEWS

Tânără însărcinată din Carolina de Sud a murit după un accident stupid cu un kart

O tânără însărcinată și-a pierdut viața după ce a trecut printr-un accident grav cu un kart. Incidentul a avut loc pe 23 august 2026, în zona Skinner Road din comitatul Sumter, din Carolina de Sud, relatează Independent.

Părul femeii s-a prins într-un pinion al vehiculului, ceea ce i-a provocat vătămări deosebit de grave. Tânăra era însărcinată în 15 săptămâni și a fost transportată la McLeod Regional Medical Center din Florence.

Ea a fost internată în spital timp de opt zile, timp în care s-a zbătut pentru viața ei. Din păcate, pe 31 august, ea s-a stins din viață.

Iubitul ei i-a fost alături neîncetat în spital și abia aștepta să fie tătic. Moartea i-a furat marea iubire și pruncul nenăscut, pe care o sa-l cheme Johnny.

Baylee obținuse recent un loc de muncă la care visase, ca asistent medical, și era pasionată de vânătoare, pescuit și de cursele de karting. Familia a transmis un mesaj emoționant despre pierderea suferită.

„Să aibă grijă de ceilalți îi venea natural lui Baylee — la fel și să-i facă să râdă. Și dacă există un lucru asupra căruia toți cei care o cunoșteau puteau fi de acord, acela este că era amuzantă. Foarte amuzantă. Baylee era veselă, spontană și complet lipsită de griji. Dansa oriunde, cânta cât de tare voia și nu se gândea niciodată cine ar putea să o privească — sau cât de nebunește arăta în timp ce făcea asta”, a transmis familia.

Rudele au mai adăugat în mesaj: „Nu intra pur și simplu într-o încăpere; aducea viață în ea. Baylee l-a iubit profund pe Johnny. Visa la el, vorbea despre el, se ruga pentru el și deja își făcea planuri pentru viața pe care voia să i-o ofere. Din momentul în care a aflat că el exista, Baylee a fost mama lui, iar Johnny a fost iubit complet și necondiționat”.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!