
Neculai Soceanu, fostul primar al comunei Roșiori din județul Brăila, a încetat din viață într-un mod tragic. În vârstă de 64 de ani, acesta a fost găsit carbonizat în propria locuință, după ce un incendiu puternic a izbucnit vineri dimineață, conform informațiilor publicate de Wowbiz.ro.
Alerta a fost dată în jurul orei 4:40, când vecinii au observat flăcările și au apelat serviciul de urgență 112. Două autospeciale de stingere au intervenit la fața locului, însă, la sosirea echipajelor, focul cuprinsese deja acoperișul casei.
Reprezentanții ISU Brăila au transmis detalii despre intervenție: „Din apelul preluat de Dispeceratul inspectoratului a fost anunţat posibilitatea existenţei în locuinţă a proprietarului, care locuia singur. Ajunşi la locul intervenţiei, incendiul se manifesta la nivelul acoperişului, iar într-una din încăperi a fost găsit proprietarul, în vârstă de 64 ani, decedat. Au ars acoperişul locuinţei pe o suprafaţă de cca. 60 mp. şi bunurile din două camere şi un hol. Incendiul a fost observat cu întârziere, fapt ce a dus la propagarea incendiului şi la încăperi”.
Actualul primar al localității, Nicușor Crețu, a explicat contextul dificil în care trăia fostul edil, care a condus comuna timp de cinci mandate din partea PSD. Acesta locuia singur și se lupta cu o depresie severă după pierderea soției.
„Cineva care se ducea la serviciu la ora 04:30 dimineaţă a observat că iese fum şi a alertat ISU. Din păcate, fostul primar a fost găsit carbonizat în casă. Locuia singur, de când i-a murit soţia a căzut într-o mare depresie şi nu şi-a mai revenit. Depresia s-a agravat, iar în ultima vreme aveau grijă de el două fete. Din ce am înţeles, incendiul a pornit de la horn, a luat foc podul şi ar fi căzut plafonul peste el. Nu a mai rămas nimic întreg în camera în care dormea”, a declarat Nicuşor Creţu pentru Agerpres.