
Geta Sterp a dat o veste mare de ziua sa de naștere, când le-a spus oamenilor că va deveni mamă pentru a doua oară. Vestea a fost ținută secret până în acel moment, potrivit Wowbiz. Doar ea și soțul său, Sebi, au știut că vor avea un nou copil.
Cei doi soți au decis să afle împreună sexul bebelușului printr-un eveniment inedit, fără ca rudele să știe că ea este însărcinată. Vestea a fost împărtășită și cu fiul lor, Vladimir, care urmează să aibă o surioară.
„Vladimir, vei avea o surioară! 🎀 Mi-am dorit să anunț vestea asta astăzi, alături de cei dragi, sărbătorind ziua mea. Nimeni nu a știut nimic până acum. Doar eu și Sebi am știut că vom deveni părinți din nou, dar am ales să păstrăm și noi surpriza de a afla împreună printr-un gender reveal diferit, fără ca nimeni să bănuiască ceva. Cel mai frumos cadou de ziua mea? Un suflet mic vine să ne completeze familia și să ne umple casa de și mai multă iubire”, a transmis Geta Sterp.
Oamenii prezenți la eveniment s-au emoționat până la lacrimi. Iancu Sterp s-a bucurat foarte tare și a spus în mod public că următorul copil al surorii sale va fi fată.
„Oficial se mărește familia. E fată, măi”, a spus Sterp Iancu în videoclipul postat de ziua Getei Sterp.