BREAKING
NEWS

Se întâmplă în România! EXPLOZIE în…

Două case și o anexă au fost distruse, iar alte șapte locuințe din apropiere au fost avariate în urma unei explozii produse joi dimineață, puțin înainte de ora 6:00, în comuna Sihlea, județul Vrancea. Proprietarul uneia dintre case, un bărbat de 53 de ani, a supraviețuit, dar a suferit arsuri pe aproximativ 40% din suprafața corpului.

Bărbatul era în pijamale și își pregătea cafeaua în momentul deflagrației. Medicii l-au operat și l-au stabilizat.

Anchetatorii cercetează cauzele acumulării de gaze și ale declanșării exploziei. Un rezervor de GPL cu o capacitate de 1750 de litri, amplasat în spatele casei, a rămas intact, însă este în continuare sub presiune, iar perimetrul a fost izolat pentru siguranță.

Rezervorul fusese realimentat cu gaz cu doar câteva zile înainte de incident. Anchetatorii verifică dacă există o legătură între această operațiune și deflagrație.

Polițiștii încearcă să stabilească și dacă explozia a fost provocată de neglijență sau de o intervenție neautorizată asupra instalației de gaze. Ei caută indicii printre ruine pentru a reconstitui împrejurările dinaintea deflagrației și pentru a stabili eventualele responsabilități.

Proprietarul investise în casa distrusă banii câștigați în aproape 20 de ani de muncă în străinătate. Explozia a lăsat în urmă mormane de moloz și pagube materiale însemnate.

Locuitorii comunei se declară șocați de amploarea distrugerilor și spun că nu au mai văzut un asemenea incident.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!