
Un val de aer rece va afecta România în săptămânile următoare, conform prognozelor meteorologice. Temperaturile vor scădea semnificativ, iar în zonele montane se vor înregistra precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Ploile vor acoperi jumătate din țară.
În regiunile nordice și parțial centrale, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit pentru această perioadă. Se așteaptă cer noros și ploi în Maramureș, Transilvania, Moldova, dar și în zone montane și, izolat, în Dobrogea.
Temperaturile maxime vor varia între 10 și 24 de grade Celsius.
La altitudini de peste 1.500 de metri, la munte, vor apărea precipitații trecătoare sub formă de lapoviță și ninsoare.
Prognoza pentru perioada 15 octombrie – 11 noiembrie indică temperaturi mai scăzute decât media sezonului între 14 și 21 octombrie, în special în est și nord-est. Totuși, precipitațiile vor fi reduse la nivel național.
Între 21 și 28 octombrie, regimul pluviometric va rămâne scăzut, dar temperaturile vor fi apropiate de cele normale, cu ușoare scăderi în nord-vest, centru și sud-est.
În săptămâna 28 octombrie – 4 noiembrie, temperaturile se vor încadra în normalul perioadei, însă precipitațiile vor crește în sud-vest și la munte.
În perioada 4-11 noiembrie, atât temperaturile, cât și precipitațiile vor fi în parametri normali pentru sezon.