
Sfânta Muceniță Ecaterina, fiica principelui Consta, a trăit în timpul împăratului Maximian, la începutul secolului al IV-lea, potrivit crestinortodox.ro. Cunoscătoare a limbilor greacă și latină, Ecaterina avea cunoștințe solide de astronomie și oratorie, care au impresionat lumea vremii.
Într-o primă viziune, Sfânta Ecaterina o vede pe Maica Domnului cu Pruncul în brațe, dar nu reușește să-I vadă chipul Mântuitorului, nefiind creștină. Această experiență o determină să accepte botezul. Într-o a doua vedenie, Hristos i Se arată și îi oferă un inel de logodnă, spunându-i: „Astăzi te primesc mireasă Mie nestricată și veșnică.”
După primirea botezului, Ecaterina devine o apărătoare ferventă a creștinismului, contestând miturile păgâne și înfruntând în discuții filozofii vremii. Datorită înțelepciunii sale, reușește să-i convertească pe mulți dintre aceștia la creștinism, fapt ce atrage mânia împăratului Maximian. În urma confruntărilor, filosofii convertiți au fost arși, iar Ecaterina a fost condamnată la moarte.
Sfânta Ecaterina a fost decapitată pentru refuzul de a renunța la credința sa. Potrivit tradiției, în momentul martiriului, din rănile ei nu a curs sânge, ci lapte. Trupul său a fost dus de îngeri pe Muntele Sinai, locul unde mai târziu a fost ridicată Mănăstirea Sfânta Ecaterina.
Fetele nemăritate posteau în ziua de 25 noiembrie pentru a-și găsi sortitul, iar femeile măritate care întâmpinau dificultăți în căsnicie se rugau pentru îndreptarea soților lor. În Franța, femeile nemăritate care au trecut de 25 de ani poartă bonete galbene și verzi, simbolizând credința și înțelepciunea, iar în Marea Britanie, sărbătoarea este marcată prin parade și focuri de artificii.
Credincioșii pot rosti o rugăciune deosebită în ziua sărbătorii:
„O, Sfântă Mare Muceniță Ecaterina, bucuria negrăită a îngerilor și oglinda frumuseții fecioarelor… luminează întunericul sufletului meu și cerul inimii îl încununează cu stele de gânduri îngerești… Fii și nouă caldă rugătoare către Maica Luminii… Amin!”