BREAKING
NEWS

Iubirea se face Prunc. Nasterea Domnulu

Naşterea Domnului a fost, social vorbind, o dificultate. Politic privind, a stârnit viclenie şi crimă. Teologic vorbind însă, a fost singura cale de salvare a omului din decădere. Dar nu există victorie fără lupta dusă cu ocultarea Adevărului.

Când omul i-a întors Iubirii spatele, ce soluţie se putea găsi pentru ca el să redobândească dragostea? Singura şansă era (şi rămâne) să-şi recunoască greşeala şi să se întoarcă. Dumnezeu însă, Iubire fiind, n-a stat cu mâinile în sân. Dimpotrivă, a maximizat această şansă: s-a făcut om, înfrăţindu-se cu noi. Astfel, lucrurile deveneau mult mai simple. Omul putea deveni fiu al Iubirii, după har. Naşterea Domnului este ajutor omului.

Dumnezeu însă nu se naşte într-o lume inocentă, ci într-o lume în care lipsa dragostei generase (ca şi astăzi) multă ură, nedreptate şi suferinţă. Firea omului se alterase (dar nu nimicise) atât de mult încât reîntâlnirea lui cu Iubirea va stârni, paradoxal, împotrivire, asemenea cu reacţia cuiva care trăind mult timp în întuneric şi obişnuindu-se aşa, ajunge să se ferească de lumina binefăcătoare a Soarelui.

Să privim mai de aproape Naşterea lui Iisus Hristos. Mama sa, însărcinată fiind, pleacă împreună cu Dreptul Iosif (om venerabil, imaginea lui de om tânăr fiind un fals istoric) la Bethleem (tâlcuit “Casa pâinii”) pentru un recensământ. Ajungând în oraş, îi vine ceasul Naşterii, dar, umblând din poartă în poartă, nu găseşte nici o cameră potrivită pentru un asemenea moment.

Continuarea pe adevarul.ro

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!