
Cinstită de toată creștinătatea, ziua de 24 februarie, când se celebrează „Întâia şi a Doua Aflare”a Capului Sfântului Ioan Botezătorul, este un moment plin de tradiții, care, spun bătrânii, trebuie respectate cu sfințenie.
Tradiția spune că nici un credincios nu are voie să muncească în această zi, cu atât mai puțin să se gândească la curțățenie. De asemenea, pâinea și nici un alt produs nu va fi tăiat folosind cuțitul, ci va trebui rupt cu mâna.
În ziua în care se cinstește „Întâia şi a Doua Aflare”a Capului Sfântului Ioan Botezătorul nu e indicat să fie consumate fructe și legume care au culoarea roșie și nu se consumă vin roșu sau orice altă băutură care are această culoare. Motivul? Alimentele roșii amintesc de sângele vărsta la tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul.
De 24 februarie, nici o gospodină nu are voie să gătească varză, întrucât capul sfântului a fost tăiat de șapte ori pe varză și a înviat. Ca să aveți sănătate tot anul, e bine să țineți post, consumând doar turtă preparată din grâu sau din mălai și împărțiți pachete în memoria celor trecuți în lumea drepților.
Tropar la Sărbătoarea celei Dintâi şi celei de a doua aflări a Cinstitului Cap al Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul
Glasul al 4-lea
Din pământ răsărind capul Înaintemergătorului, aruncă credincioşilor Razele Nestricăciunii tămăduirilor. De sus adună mulţimea îngerilor, de jos cheamă împreună neamul omenesc, ca să înalţe cu un glas Slavă lui Hristos Dumnezeu.
Condac la Sărbătoarea celei Dintâi şi celei de a doua aflări a cinstitului cap al Sfântului Proroc Ioan Botezătorul
Glasul 2
Podobie: Cântând cele de sus…
Prorocule al lui Dumnezeu şi Înaintemergătorule al Harului, aflând capul tău ca un trandafir Preasfinţit din pământ, tămăduiri luăm totdeauna; pentru că iarăşi propovăduieşti, ca mai înainte, pocăinţa în lume.