
Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin intervin în acest moment la un accident rutier grav produs în localitatea Sâncraiu, județul Cluj. Potrivit primelor informații, un autoturism s-a răsturnat, iar în urma evenimentului patru persoane au fost implicate.
Una dintre victime se află încarcerată, iar echipajele de intervenție depun eforturi susținute pentru a o extrage în condiții de siguranță din vehicul. Pentru acordarea asistenței medicale de urgență, a fost solicitat și sprijinul elicopterului SMURD de la Jibou, care urmează să aterizeze în zonă.
La fața locului sunt prezente o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Operațiunea de salvare este în desfășurare.