BREAKING
NEWS

Ce pensie primește un român în 2025 după doar 15 ani de muncă? Vezi cât de mică poate fi suma și cum se acordă punctele suplimentare

bani
bani

Începând cu anul 2025, un român care a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă va primi o pensie calculată în funcție de punctele acumulate pe parcursul acestei perioade, însă suma va fi semnificativ sub media generală a pensiilor. Legea pensiilor, modificată recent, prevede un stagiu minim de 15 ani pentru acordarea pensiei la limită de vârstă, iar recalcularea efectuată din septembrie 2024 a adus majorări în special pentru cei cu vechime peste 25 de ani, prin acordarea unor puncte suplimentare. Totodată, există reguli clare privind modul în care se contabilizează anumite perioade cu întreruperi legale.

Stagiul minim și punctele suplimentare

Conform legislației în vigoare, pentru a beneficia de pensie la limita de vârstă, este obligatoriu să existe un stagiu minim de cotizare de 15 ani. Cu toate acestea, cuantumul pensiei depinde în principal de salariile realizate și de punctele obținute în sistemul de pensii pe parcursul perioadei de activitate.

Începând cu septembrie 2024, toate pensiile din România au fost recalculare, ceea ce a generat creșteri pentru persoanele cu o vechime mai mare, în special pentru cei care au lucrat peste 25 de ani. Astfel, legea introduce puncte suplimentare astfel:

  • 0,50 puncte pe an pentru cei cu 26-30 de ani de muncă;
  • 0,75 puncte pe an pentru cei cu 31-35 de ani de muncă;
  • 1 punct pe an pentru cei care au lucrat peste 35 de ani.

De asemenea, pentru anii în care au existat întreruperi legale ale activității, cum ar fi serviciul militar, șomajul sau studiile universitare (inclusiv masteratul), se adaugă câte 0,25 puncte pentru fiecare an. În privința concediilor medicale, există o diferențiere importantă: perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001 sunt considerate stagiu contributiv, pe când cele dintre 1 aprilie 2001 și 1 ianuarie 2006 nu sunt luate în calcul.

Calculul pensiei pentru 15 ani de muncă

Pensia se stabilește prin împărțirea punctelor acumulate la 12, pentru a determina media punctelor lunare, iar această valoare se înmulțește cu valoarea punctului de referință (VPR), care în prezent este de 81 de lei.

De exemplu, o persoană care a acumulat 85 de puncte în cei 15 ani de muncă va avea un calcul astfel:

85 puncte ÷ 12 = 7,08333 × 81 lei = 574 lei

Dacă pensia astfel calculată este mai mică decât pensia minimă garantată, în prezent 1.281 lei, statul completează diferența până la nivelul minim. Astfel, pensia finală va fi compusă din suma calculată, 574 lei, plus un supliment de 707 lei pentru a atinge pragul minim garantat.

Prin urmare, chiar și în cazul unui stagiu minim de 15 ani, beneficiarii vor primi o pensie ajustată conform acestor reguli, însă cuantumul va fi la nivelul pensiei minime garantate, dacă punctajul acumulat este redus.

Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!