BREAKING
NEWS

Tragedie în Vâlcea! Șofer de 75 de ani moare după ce i s-a făcut rău la volan și mașina a căzut într-un șanț! Dosar penal deschis!

Image by Golda Falk from Pixabay

Un bărbat în vârstă de 75 de ani din Râmnicu Vâlcea a decedat după ce a suferit un infarct la volan, iar autoturismul pe care îl conducea a ieșit de pe carosabil și a căzut într-un șanț. Tragedia s-a petrecut în după-amiaza zilei de 13 mai, în zona Goranu, la intersecția DN7 cu drumul spre localitatea Fedeleșoiu.

Șoferul a pierdut controlul volanului după ce a făcut infarct

Victima a rămas încarcerată, însă a fost extrasă rapid de echipajele de intervenție din Vâlcea. Medicii ajunși la fața locului au început imediat manevrele de resuscitare, însă, din păcate, bărbatul a fost declarat decedat, conform sursei Se întâmplă în Vâlcea.

Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă

Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a anunțat că a demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului. „În jurul orei 17.00, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea au intervenit la un accident rutier pe strada Calea București. Din primele verificări, un bărbat de 75 de ani, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul direcției, iar mașina a ieșit de pe carosabil și a intrat într-un șanț”, se arată într-un comunicat oficial.

Echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul șoferului, iar polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal pentru ucidere din culpă, în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!