BREAKING
NEWS

Accident grav la intrarea în portul Constanța! Betonieră răsturnată, șoferul transportat cu elicopterul SMURD!

Sursa foto news.ro

Un accident grav a avut loc vineri după-amiază la intrarea în Portul Constanța Sud Agigea, unde o betonieră s-a răsturnat de pe podul de la Agigea. Șoferul vehiculului a fost rănit și a fost transportat de urgență la spital cu ajutorul elicopterului SMURD.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a intervenit prompt în zona Poarta 10 Bis, pe sensul de intrare în port, mobilizând o autospecială cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare, un echipaj SMURD și elicopterul SMURD, după ce betoniera s-a prăbușit de pe pod.

La sosirea forțelor de intervenție, șoferul era conștient, însă avea nevoie de îngrijiri medicale urgente. Acesta a fost preluat de echipajul aerian și transportat la Spitalul Județean Constanța, unde a fost supus investigațiilor și tratamentului de specialitate.

Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!