
O tânără mamă din Botoșani a fost ucisă cu brutalitate de fostul iubit în Belgia. Olivia Botușan, în vârstă de 36 de ani, a fost torturată ore întregi înainte să fie împușcată mortal în piept. Doi copii ai săi, de 13 și 3 ani, au rămas orfani, iar acum familia și apropiații se mobilizează pentru a aduce trupul neînsuflețit acasă, la Botoșani.
Olivia fusese profesoară de limba franceză în Botoșani, dar și-a abandonat cariera pentru a emigra în Belgia, în căutarea unei vieți mai bune pentru ea și copiii săi.
„A fost împușcată în torace, iar autopsia a arătat că înainte de împușcare a fost maltratată și chinuită”, a declarat sora victimei, Alexandra Botușan.
Tragedia s-a petrecut pe 19 mai în Bruxelles, iar principalul suspect, fostul ei iubit, românul Romică Costel Vitega, în vârstă de 42 de ani, a fost arestat pentru omor. Acesta are antecedente penale în Belgia.
„Sora mea a fost găsită în apartamentul lui, iar el era acolo. Nu știm dacă el a sunat la poliție sau dacă au intervenit vecinii. Este ciudat că ora decesului este estimată la 9:30, iar poliția și salvarea au ajuns abia la 1 noaptea”, a mai povestit Alexandra.
Martin François, purtător de cuvânt al Parchetului din Bruxelles, a confirmat intervenția poliției și descoperirea cadavrului: „Pe 19 mai, poliția a intervenit într-un apartament din Etterbeek, unde a găsit corpul neînsuflețit al unei femei de 36 de ani.”
Sora Oliviei a mărturisit că victima încercase de mai multe ori să rupă legătura toxică cu fostul iubit, dar mereu era adusă înapoi în relație. „Este clar că el este responsabil pentru moartea ei.”
Prietenele Oliviei vorbesc cu durere despre ea: „Îşi iubea foarte mult copiii și făcea totul pentru ei.” Una dintre ele a povestit că, acum o lună, a întrebat-o când vine acasă, dar Olivia a spus că nu are încă un plan.
Băiețelul de 13 ani și fetița de 3 ani au rămas acum fără mamă. Comunitatea botoșăneană s-a mobilizat să sprijine familia și să aducă în țară trupul Oliviei pentru înmormântare.