
Un tânăr în vârstă de 26 de ani a murit pe loc, iar un altul a fost rănit grav după ce au fost loviți de trăsnet în timpul unei furtuni puternice în Caransebeș. Incidentul a avut loc în seara zilei de 23 mai 2025, în zona Piatra Turnului, în apropierea ruinelor Turnului lui Oidiu, unde cei doi se adăposteau de vijelie.
Robert, originar din județul Caraș-Severin, a pierdut viața după ce a fost lovit de fulger în timp ce se plimba împreună cu prietenul său, Alexandru, în zona Piatra Turnului. Cei doi au încercat să se adăpostească sub ruinele Turnului lui Oidiu, însă au fost surprinși de trăsnet. Robert a căzut imediat la pământ și a decedat pe loc, iar Alexandru, în vârstă de 25 de ani, a fost transportat de urgență la spital în stare gravă.
Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin a transmis următorul comunicat: „Ieri, 23.05.2025, în jurul orei 20.05, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş au fost sesizaţi cu privire la faptul că în localitatea Turnu Ruieni, către Ruine, doi bărbaţi au fost loviţi de fulger. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 25 de ani împreună cu prietenul său în vârstă de 26 de ani au plecat la plimbare, iar când au ajuns în locul numit Piatra Turnului au fost loviţi de fulger.”
Furtuna care a provocat tragedia face parte dintr-un val de vreme severă care afectează România în aceste zile. Un ciclon mediteranean aduce ploi torențiale, vijelii și grindină, iar meteorologii au emis coduri portocaliu și galben de vreme rea pentru sudul și estul țării.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că aceste fenomene meteorologice vor persista până luni, 26 mai, ora 20, aducând cantități importante de precipitații și temperaturi scăzute. În urma ploilor abundente au fost înregistrate pagube semnificative, iar mai multe gospodării au fost inundate.