
Luz Maria Agaton, o influenceriță și antreprenoare mexicană în vârstă de 36 de ani, a fost găsită moartă într-o piscină dintr-un hotel din Motul, statul Yucatán, în timpul unei vacanțe alături de familie și prieteni. Autoritățile locale au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele decesului, care rămâne neelucidat, în contextul în care femeia ar fi primit amenințări în ultima perioadă.
Paramedicii sosiți la fața locului au încercat să o resusciteze, însă fără succes. În prezent, anchetatorii analizează toate ipotezele, inclusiv varianta unei fapte criminale, având în vedere că Luz Maria ar fi fost ținta unor amenințări recente.
Cu doar două săptămâni înainte de tragedie, influencerița a descoperit un banner cu mesaje amenințătoare amplasat în fața sălii de fitness pe care o frecventa frecvent. În plus, în anul 2017, ea și fostul partener au fost victimele unor atacuri, ceea ce adaugă un context alarmant cazului.
Luz Maria Agaton era o figură recunoscută în Mexic, fondatoare a două săli de fitness și organizatoare a competiției Copa Golden. Moartea sa a provocat un puternic impact în comunitatea sportivă locală.
Evangelina Cimé Mézquita, președinta Federației de Culturism și Fitness din Yucatán, a transmis un mesaj de condoleanțe și apreciere: „A fost o campioană, o organizatoare, o prietenă, o femeie cu suflet mare. Cei care am avut norocul să o cunoaștem o vom păstra mereu în inimă.”